Bagaje pt 2012

Anul trecut, cam pe vremea asta imi scriam planurile pentru anul ce va urma. Planurile mele nu erau multe, dar importante de bifat. Si lista era cam asa:

-sa zbor odata cu parapanta aia!
-sa si catar o stanca, nu numai sa o cobor!
-sa invat odata sa cant la chitara!
-sa merg in India in concediu!
-sa lucrez mai putin si sa castig mai mult

Tot anul trecut, pe vremea asta eram foarte curioasa cate dintre ce-mi doream atunci, le-am si implinit. Astazi stiu: nici una! Nici macar o dorinta! DAR.....! (exista totusi un dar): nu am zburat cu parapanta, dar am mers pt prima oara in viata cu avionul (mult mai sus, deci se pune!), nu am catarat o stanca, dar am strabatut cele mai frumoase peisaje de campie de pana acum, ceea ce nu credeam ca ar fi posibil. Nu am invatat sa cant inca la chitara, dar ma bucur de sunetele ei aproape de fiecare data cand stau mai mult la Oravita. Nu am mers in India in concediu, dar am petrecut cele mai frumoase 2 saptamani in Olanda. Nu am lucrat mai putin, dar am lucrat mai cu spor si mi-am gasit insfarsit un spatiu al meu de lucru.

Pe 2012 nu imi mai fac o lista de planuri. Am in schimb proiecte, mai mari si mai mici pe care o sa le dezvalui la momentul potrivit. Stiu doar ca 2012 va fi un an foarte ocupat si complicat.

Stand-up experience

Cand scriu pe blog cel mai greu e sa incep. Introducerea in poveste, cuvintele cheie, alea sunt cel mai greu de scos. Ca nu ma pot pune pur si simplu sa scriu: 'am fost aseara la Stand-up comedy cu Claudiu, ne-a pus la masa din fata, si ghici despre ce a fost vorba 80% din timp in stand-up-ul respectiv?'. Trebuie intai sa mai zic ceva, sa explic cum am facut bataturi mergand pe jos pana acolo, cum am ajuns la 7 convinsa ca atunci trebuia sa inceapa show-ul dar defapt era la 9 si eu tot la 7 m-am dus chiar daca si pe telefon aveam reminder ca la 9 e.
Ne-am mai plimbat noi 2 ore prin oras, ne intoarcem inapoi, ne punem la masa, mai vorbim, mai nu stiu ce. Asteptam sa inceapa. Lume destul de multa incat sa se ocupe toate mesele. Se aprinde o lumina de undeva din cer si apare insfarsit si Tibi (ca de el era vorba, adica el vorbea). Incepe el cu ale lui, cu patanii de pe la ardeleni, cat sunt ei de lenti si de calmi, cum te injura bucurestenii...dinastea. Mai se ia de un gras, mai de un grup de fete, mai de un grup de baieti cu o singura fata, mai explica el si cum e cu agatatu prin cluburi. Bine, totul frumos. Lumea rade, noi radeam. De-aia ne-am dus, aia am facut. Si era de ras, intr-adevar. Mie la inceput mi-era daca merg la o chestie dinasta si nu o sa pot sa rad. Adica daca omul ala care sta acolo, incepe sa zica numai glume de clasa 3a, daca ne arata doar cum stie sa injure sau cat de misogin e. Nu a fost cazul, si m-am bucurat.
Ok, deci a bifat omul nostru ardelenii, bucurestenii, gasca de fete, un gras. Si ce sa urmeze? Dupa agatat urmeaza in mod firesc cuplurile, nu? Sau nu. Ma rog, au urmat cuplurile. Si cum stateam noi frumos acolo in fata, la masuta inalta sorbind din bauturi, ghici pe cine a inceput sa 'mascareasca'? Acuma ar fi fain sa zic 'fix pe aia din spatele nostruuuu'. Dar nu. Pe noi. Fix pe noi.
Dar am ras in continuare. Si de el si de noi.
La final Tibi a venit si ne-a multumit pt participare. Asta m-a mirat un pic. M-a mirat in sensul bun, pt. ca in mod normal regula de baza ar trebui sa fie 'dai si fugi!'. Dar si el cred ca s-a mirat cand i-am zis sa mai vina prin Timisoara, ca mai venim la el.
Oricum, ideea de stand-up in final e ca daca te duci acolo sa razi de un om, lasa-l si pe el sa rada de tine, ca asa e corect, nu?

*Articol oficial si poze aici

1 decembrie sa zicem...

De 1 Decembrie, in centru a fost sarbatoare. Doar in centru.
In restul orasului a fost un fel de..zi de duminica. In restul orasului nici macar tramvaiele nu aveau un stegulet in geam, in schimb aveau tot felul de stickere in genul "world cup Brasil". In restul orasului doar la cate un balcon, razlet, mai vedeai agatat pe sfoara de rufe drapelul national. Si nu ma mir. Ma miram poate mai mult daca lumea afisa mai mult patriotism. In orice fel ar fi el aratat. Pentru ca la noi oamenii straluciti sunt anonimi, pentru ca noi romanii nu indraznim sa vorbim romaneste cand suntem turisti in Italia, pentru ca noi romanii am vandut o parte din tara, altora, pentru ca noi romanii exportam calitate si importam mizerie, pentru ca noi romanii apreciem mai bine un scandal decat o stire sau un eveniment important.
Eu nu vorbesc aici de oamenii care prefera sa mearga duminica la un ceai in Carturesti, decat la manele in Complex. Nici de oamenii care merg la un vernisaj nu doar pentru mancare si bautura gratis si nici de oamenii care muncesc pe rupte pentru scopul lor. Vorbesc de acea majoritate (pentru ca este o majoritate care ne chinuie pe noi toti ceilalti) pe care o vedem zi de zi si din care se presupune ca facem parte.
Acum 2 ani am intalnit pt prima data o matusa de-a mea din Bucuresti, o doamna destul de inaintata in varsta. Nu stiu ce discutam exact atunci cu ea, dar stiu ca la un moment dat mi-a zis "...eu nu as pleca niciodata din tara mea!" Eu, in sinea mea gandeam "..e cam dusa saraca baba. Cum sa nu vrei sa pleci? Eu m-as tot duce...". Dar nu am indraznit sa spun nimic. Am lasat-o sa-si termine discursul iar cuvintele ei nu le-am uitat nici azi. Oamenii din vremea ei au macelarit alti oameni pentru ca noi sa traim astazi aici. Pentu ca noi sa avem astazi de unde fugi pentru un trai mai bun.
In Centru s-a adunat astazi multime mare de oameni pentru parada militara. Frig, inghesuiala, multi copii impinsi de parinti cat mai in fata ca sa vada si ei marile masini de ucis. Langa mine, un grup de 3 batrani: "hai si noi mai in fata sa vedem mai bine!" zice unul din ei. Altul, mai inalt "..pai ce mai vrei sa vezi? Eu m-am saturat de de-astea, ca 20 de ani am facut armata...". Al treilea, mai cu spirit de observatie: "..uite, ma, aia-s cu bombele, Pirotehnistii!...".

2 comp.-uri, un singur mouse, o singura tastatura

Exista un program care se cheama Input Director. Numele nu prea spune nimic, dar face o chestie super tare si super utila. Cel putin pt mine.
De multe ori ma gandeam ce fain ar fi sa pot lucra cu mouse-ul de la comp.-ul mare si pe laptop (care sta langa si ruleaza filme) si-mi era ciuda intotdeauna cand cursorul nu trecea de bariera monitorului nici cum.
Daaaaar.....acum trece! Mi-am instalat programul asta, si merge de minune. Si mouse-ul si tastatura. Asa ca recomand cu incredere...
A, si merge si copy/paste de pe un comp pe altul. Cel putin text....
:D

4 ani :)

Acum 6 ani, aproape de inceputul anului 2 de faculta, pe vremea cand ma pregateam sa stau si eu, ca toti studentii normali intr-un camin, eram la Oravita cu mama, facand incet incet pregatirile. Imi amintesc si acum o replica destul de socanta pt mine atunci. Pe cand imi pregatea lenjeria de pat, am masurat fata de plapuma pe pilota de o persoana pe care urma sa o am. Era mult mai mare decat trebuia si atunci am zis sa mai imi taie cumva din ea si sa o refaca, pt ca era prea mare. Atunci mama imi zice: "lasa, ca nu o sa fi tu tot singura..". In momentul ala am avut un fel de fluturi de groaza in stomac. Fiindca ca mi se punea in fata realitatea pt care nu eram pregatita. Realitatea aia insemna ca la un moment dat o sa gasesc pe cineva cu care chiar o sa locuiesc, la fel cum facea sora mea mai mare pe atunci, cu care o sa stau mai mult de o luna, sau doua si cu care va trebui sa-mi impart fata de plapuma. Pt ca era de doua persoane!
De unde sa stiu eu ca peste numai 2 ani aveam sa locuiesc deja cu cineva, sa-mi impart nu doar plapuma ci toata...zestrea.
Cand ma intreaba cineva cum e, nici nu stiu ce sa raspund. Stiu ca e fain, dar e si greu. La noi oricum a fost mai ciudat decat la alti oameni mai normali la cap. Majoritatea s-ar intalni, s-ar imprieteni, s-ar iubi, ar sta o vreme, s-ar prezenta parintilor, s-ar muta impreuna, etc... Noi ne-am mutat impreuna din prima zi si daca ar fi sa dau timpul inapoi, as face la fel.
Am o prietena care cand povesteste la altii despre noi, face aluzie in felul urmator: "...aveam si eu o prietena cu care stateam in camin. Si la un moment dat a plecat la un film... si a ramas acolo si in ziua de azi....".

Si Facebook-ul asta....

Ziua mea de lucru incepe cam asa: check mail personal, check mail office, sign in Yahoo Messenger, check Facebook, open Total Commander, check Facebook, open Corel Draw, check Facebook, start music on Youtube/open Vplay, check Facebook, open New Document in Corel Draw, open Photoshop, check Facebook, send la Claudiu, check Facebook...
Ok, deja ma cam repet, dar nu mint deloc. Am ajuns asa, sa am un fel de dependenta. Uneori am impresia ca fac asta compulsiv, ca un tic nervos. Si bineinteles, ca pe Facebook din 5 in 5 min nu se intampla mare lucru. In ultima vreme de exemplu am vazut ce casa, masina, pantofi, haine, vacanta sau caine sa-mi aleg in functie de zodie (si la absolut nici una nu s-a potrivit, asta pentru ca m-am si uitat), ce evenimente mai au loc in Cuib D'arte in fiecare zi (astia nu iau pauza deloc se pare ca..), am vazut si ca s-au mai pierdut o gramada de catei, ca fiecare pleaca intr-o tara diferita, macar cu gandul ca sa sustina nu stiu ce campanie, am exasperat deja cu melodia aia cu Someone like you, cantata de Adele, dar sunt fericita totusi ca nu mai trebuie sa ma lupt cu Farmville sau Mafia Wars. Desi utilizator destul de frecvent, nu pot sa nu observ utilizatorii inraiti care probabil ca-si petrec 30% din timp chiar facand ceva in viata reala si restul timpului scriind pe Facebook despre asta.
Asa ca mai toate trendurile de pe lumea asta virtuala, probabil si Facebook-ul se va pierde undeva pe drum. Si eu abia astept sa trec la urmatoarea chestie sau ... sa fac altceva cu timpul petrecut in mod normal acolo. Pana atunci, la postarile de pe blog...tot pe Facebook le dau share.

To do list

Sa zicem ca maine implinesc 70 de ani. Sa zicem doar, ca n-am de unde sa stiu daca o sa apuc intr-adevar. Si sa zicem ca ma uit pe blog sau in alte jurnale, in albume de poze, imi reamintesc si le mai povestesc nepotilor sau stranepotilor viata mea (un fel de How i met your mother). Cat de aiurea ar fi ca filmul pe care l-ai trait sa aibe numai cateva episoade, sau doar un sezon?
Am o lista, cu lucruri care vreau sa le fac in viata asta (deja sunt la al 3-lea sezon din film si incerc sa-l incep al patrulea - din al meu, nu din "How i met your mother").
Sunt locuri pe care as vrea sa le vizitez, chestii care as vrea sa le fac, mancaruri pe care as vrea sa le incerc macar o data, chiar daca scuip imediat, oameni pe care as vrea sa-i intalnesc.

0. Sa zbor cu balon cu aer cald (asta ma macina cel mai tare)
1. Sa ajung in Orient (oriunde: India, China, Indonezia, Thailanda...nu conteaza)
2. Sa vad (eventual sa pun mana pe) un pinguin, un elefant. (cred ca am vazut o mare parte din animalele salbatice dar astea doua nu).
3. Sa manac homar/raci sau orice crustacee dinasta mustacioasa.
4. Sa vad ce e sub ocean (un peisaj marin live cu pesti colorati incolonati, corali si alte vietuitoare)
5. Sa merg intr-un safari
6. Sa conduc o masina mica, apoi una mare (nu neaparat sa am si carnet, doar asa, de proba)
7. Sa merg intr-o croaziera
8. Sa invat germana
9. Sa urc pana in varful turnului Eifel doar ca sa vad ce mare lucru e si cu el
10. Sa fac un zbor cu parapanta (care era programat pe anul asta)
11. Sa merg in Delta
12. Sa ajung pe o insula (eventual pustie) si sa am parte de un peisaj dinala cu palmieri, hamac si apus de soare.
13. Sa invat sa schiez/patinez/ma dau cu rolele
14. Sa-mi construiesc casa cum vreau eu, in ce forma si cu ce materiale vreau.
15. Sa am 4 copii si sa locuiesc cu toata familia intr-un sat dinala de poveste din Germania, Austria, Olanda, Belgia, Anglia sau Canada.
16. Sa-mi deschid o agentie de publicitate
17. Sa invat sa cant la un instrument si sa ajung si pe o scena (mica, improvizata din paleti, nu conteaza).
18. Sa am multe cani colorate, prosoape groase si aspre, si doua sertare mari pline cu sosete de aceasi culoare si acelasi fel(unu cu albe, unu cu negre) ca sa nu se mai piarda.
19. Sa merg la concert la Katie Melua cu cei mai buni prieteni
20. Sa merg in America de Sud si in cele din urma si in USA prin locurile lor faimoase.
21. (ma mai gandesc si mai scriu....)

Acum cativa ani vs. prezent

Ma intalnesc la un moment dat cu o prietena pe care nu am mai vazut-o de prin liceu... Bineinteles ca printre primele intrebari a fost si..."ce mai faci?".
Mi-am amintit atunci cum ma opream la chioscul de ziare sa citesc ultimul numar din Cool girl, cum ma pregateam sa ies prin oras, cum ma trezeam cu vreo 2 ore inainte sa merg la scoala numai ca sa decid cu ce ma imbracam, cum dadeam bipuri cu "anonim" de pe super-performantul meu telefon Sagem Myx2 (care avea si ecran color si sunete polifonice;), cum ascultam muzica ... la orice se putea (imi amintesc ca prin clasa a9a ascultam muzica pe un casetofon de masina, conectat la o baterie tot de masina), cum luam intotdeauna ultimul taxi din gara, cum imi modificam hainele vechi in functie de sezon si mai ales..tendinte, cum mi-am chinuit parul sa arate cumva in fiecare zi, cum asteptam sa vina vacanta mare sa plec la Sasca...Am in minte o gramada de povesti care ma fac sa rad acum, dar pareau foarte serioase pe atunci. Am tinut un jurnal inca de cand eram in clasa a 5a. Il scriam in engleza sa nu-l citeasca mama. Majoritatea jurnalelor le mai am si acum. Primul dintre ele a fost scris pe un vocabular, apoi am inceput sa-mi fac caiete din foi de la mama de la lucru scrise deja pe o parte, ca mai apoi, cand era mai mult de povestit, sa le scriu pe caiete studentesti. Pastram totul, de la flori uscate si etichete de la suc, la scrisori, desene si pietre din locuri speciale. Primul calculator l-am avut prin clasa a 11-a. Nu aveam internet, unitatea era cam cat masa de inalta si aveam un hard de....2GB.
Am ajuns la faculta, am inceput sa stau in camin, unde era imposibil sa-mi mai tin un jurnal. Nu numai ca incepea deja sa fie prea mult de scris, dar in camin clar nu e locul sa tii asa chestii. Eram deja mare. Am inlocuit Cool girl cu Cosmopolitan, dimineata ma trezeam totusi tot cu 2 ore inainte de vreme. Si convorbirile telefonice au inceput sa se...ieftineasca si am trecut si eu de la bip la ..mesaj. Parul meu incepuse sa aibe insfarsit o forma si deja nu mai cheltuiam aproape nimic pe lotiuni pt ten. Cat despre vacanta, desi in primul an am asteptat-o cu mare nerebdare, din obisnuinta, in anii urmatori plecam mai mult pentru ca trebuia. Caminul se inchidea, toti colegii mei plecau care pe unde si atmosfera prin oras era cu adevarat trista.

Ma gandesc ca acum deja nu mai citesc nici o revista. Din cand in cand, cand merg cu trenul imi iau National Geographic. Dimineata ma trezesc cand vreau eu iar ca sa plec in oras imi ia..maxim 20 min. Am trecut de la jurnal...la blog. Poate una dintre cele mai drastice schimbari a fost faptul ca acum gatesc si am si o gramada de carti de bucate. Am facut chiar si prajituri, clatite si gogosi. Inca mai primesc si mancare gatita de acasa... .
Haine nu-mi mai modific, desi uneori ma bate gandul. A, si am internet pe telefon, ca doar tehnologia evolueaza si ea, iar la ambele maini am conectat mereu un laptop/netbook/tablet/telefon/tastatura/player. Desi acum pot sa ies in oras cand si pana la ce ora vreau, sa imi fac cartofi prajiti la 5 dimineata, sa imi vopsesc parul in 3 culori, sa merg oriunde ma bate gandul, sa ma imbrac cum o fi, imi lipseste cumva libertatea de atunci... .

Post concediu stress disorder

Acum o saptamana, in momentul in care rotile avionului au atins asfaltul pistei din Baneasa am avut o reactie asemanatoare unei persoane care se trezeste dintr-un vis extraordinar, improscat cu o galeata de apa rece.
Traind o viata intreaga, fie ea cat de scurta intr-un loc in care te complaci cu gandul ca "merge si asa", ajung la concluzia ca reusind sa traiesti intr-o tara ca asta, probabil te-ai putea descurca oriunde. Dovada cea mai buna ar fi oamenii deja plecati care au reusit pe alte meleaguri si ma bate gandul foarte serios de a fi unul dintre ei. Olanda nu e prima mea ''iesire in lume'', dar cu siguranta este iesirea decisiva, care m-a facut sa vad lucrurile altfel.
Cine nu s-a gandit, poate macar o data cum ar fi sa te trezesti undeva, complet nou unde ar trebui sa o iei de la capat, unde nu te cunoaste absolut nimeni, unde ar trebui sa te reinventezi, sa-ti faci noi prieteni, sau noi obiceiuri, un fel de renastere?
Vedem sau auzim de multe ori cazurile unor oameni care dupa ce au suferit o trauma sau un accident, poate pierderea cuiva drag, ca au redevnit altii, oameni mai buni, cu ambitii mai puternice si cu reusite mult mai mari. Oameni care au indraznit sa faca ceva cu adevarat si nu doar sa-si urmeze o cale sigura, simpla si banala. Fiecare avem nevoie de un impuls, de curajul de a face ceva si impulsul nu trebuie sa fie neaparat tragic.
Eu cred ca se poate si o sa-mi iau inima-n dinti sa fac ceva!Am reusit sa fac ceva aici, cu siguranta as reusi si ''acolo''.

Lovely cold and colourful Holland

Desi pt noi toti, Olanda e o denumire generala, unii de-acolo s-ar putea sa se simta chiar jigniti ca le spui olandezi. La ei Holland si the Netherlands nu e neaparat acelasi lucru. Holland e regiunea Utrecht, Amsterdam, Den Haag, Rotterdam, practic cam cea mai cunoscuta zona a Olandei. Sa-i spui unui locuitor din partea mai sudica a tarii ca esti in Holland e ca si cum ai spune unui scotian ca e englez. Noi zice Olanda, pt ca in definitv..e treaba lor.
Noi am fost in Holland, mai exact in Utrecht, un oras in centrul tarii, de mii de ori mai fain decat vestitul Amsterdam. Am fost foarte privilegiati sa ne gasim cazare fix in centru, langa Dom, cel mai inalt turn bisericesc din Olanda. Unul dintre cele mai tari momente a fost intr-o joi, cand ne-am intors din prima excursie in Amsterdam si am gasit casa curata si mai ales, tot teancul de vase spalate! Aveam si o tanti care facea curat!!! Ce poti sa ceri mai mult in vacanta? Din pacate tanti aia venea numai o data pe saptamana, asa ca am mai prins destule ture de spalat vase. A, si nu ne facea nici de mancare!
Dimineata ne trezeam pe sunetul muzicii de la Dom. In fiecare saptamana se schimba melodia. Din fericire! Ca la un moment dat, auzind in fiecare ora timp de 7 zile aceasi melodie, deja suna ca o moara stricata. Cand s-a schimbat melodia parca totmai mult imi placea aia veche.

Multa lume are o parere destul de gresita despre Olanda. In 90% din cazuri, cand am zis unde o sa meerg in concediu am primit raspunsuri de genul: 'sa-mi aduci si mie un cookie', sau...'oaii, o sa fi fumata toata ziua'..., sau 'da, in Olanda? acolo parca ii legala iarba'. Chiar si acum pe tren, ne intreaba nasu', dupa ce am povestit de pe unde venim 'si, ati adus ceva bun de acolo'? :)))
E total adevarat ca iarba e ca la ea acasa in Olanda..verde si frumoasa, impachetata colorat si fumata pe langa canal (canal a se citi 'cate un raulet care traverseaza orasul'). Dar desi legala, oamenii nu stau praf la fiecare colt de strada si orasul nu este invaluit de fum. Este pur si simplu o alegere la fel de normala a fiecaruia ca si alegerea de a bea alcool sau de a fuma tigari normale. In Utrecht de exemplu cofee shop-urile erau destul de rare.

Un alt lucru destul de important as zice e faptul ca strazile nu stralucesc de curatenie. Si acolo, ca si la noi, cum bate un pic vantul, cum se fac mici furtuni de servetele folosite, mucuri de tigari si ambalaje. Daca iesi din casa dimineata inainte sa apara masinile care fac curat in oras, zici ca esti in Bucuresti.

In Olanda e frig, de cele mai multe ori ploua sau e innorat iar totul e f scump. Ca si exemplu, daca mananci in oras la ei, platesti pt o persoana cam cat platesti aici pt 2 persoane saturate la maxim.
Pizza e in medie 10-12 euro, iar un fel principal la restaurant e cam 20 de euro. Daca alegi in schimb sa iti iei chestii de la mgazin si sa-ti faci tu acasa, preturile sunt ca la noi.

Cu bune, cu rele, concediul asta a fost probabil cel mai fain ever. Nu numai ca oamenii sunt super faini si deschisi, si de fiecare data cand intalnesti pe cineva, ori la birt, ori in tren, chiar daca nu l-ai mai vazut in viata ta, iti zice acolo un "hi", si iti si zambeste, dar peisajele sunt de nedescris.
Dupa ce am vizitat zonele limitrofe Amsterdamului, un parculet cu mori de vant, o fabrica de branza si un atelier de facut papuci de lemn, am facut Grand holland tour, aia insemnand vizitarea den Haag, Rotterdam, Delft si bineinteles Amsterdam printr-o croaziera pe canalele principale, am inchiriat biciclete pt 3 zile, si am vazut si imprejurimile Utrechtului, precum si orasul in sine. Tot era ca de poveste: casute mici si mari construite din acea caramida specifica olandezilor, cu parculete si poduri, porturi mici la fiecare balta mai mare. In prima zi de bicicleta am facut turul utrechtului, apoi, in a doua zi cateva sate din apropiere. Fiecare loc era strabatut de canale mici, unde pasteau vite, capre si oi pe o iarba verde parca plantata si intretinuta ca un gazon. In ultima zi ne-am ambitionat sa ajungem dincolo de Maarsen, un taram invadat de un lac imens unde am pedalat timp de 8 ore, pe cele doua biciclete de oras, fara viteze si fara frane adevarate. Am ajuns acasa cu picioarele incordate la maxim, pt ca la intoarcere vroiam sa ajungem la un curs de limba olandeza, pe care l-am ratat pt ca pur si simplu nu gaseam adresa respectiva. Nr 102 nu exista si gata!

Utrecht e un oras viu, vesel,linistit si pastreaza cu adevarat spiritul olandez. Cea mai buna parte e ca nu este sufocat de turisti precum Amsterdam. In ultima zi petrecuta acolo, am avut ocazia sa urcam si in turnul Domului de unde am vazut intreaga panorama a orasului.
A fost ca un fel de ramas bun sau mai bine zis ca la un "la revedere", pt ca o sa vreau cu siguranta sa mai merg acolo.

Pe scurt, ce-am vizitat:

Zaanse Schans - morile de vant si fabrica de branza
Marken - o scurta plimbare cu un vaporas
Amsterdam:
- croaziera pe principalele canale;
- muzeul figurilor de ceara madame Tussauds
- muzeul Sexului
- plimbare prin oras
Fabrica de ceramica (obiecte traditionale olandeze pictate manual)
Den Haag - Peace palace si turul orasului
Rotterdam - turul orasului, podul Erasmus
Delft - turul orasului
Madurodam - un orasel in miniatura cu principalele cladiri din Olanda
utrecht:
-turul orasului
-Centraal Museum
-University Museum
-Sonnenburgh Observatory
-Dick Bruna huis Museum
-Dom Toren - urcare pana in varf
-Bunnik si alte sate din imprejurimi
-Maarsen
Eindhoven - aeroport+hotel si un semi tur al orasului cu un bus de la gara la hotel

...in rest ... birturi, terase si magazine

Caldura ne strica la cap

Iarna vrem cald, dupa ce ne saturam de zapada, vara ne bagam frigul in casa cu forta, pe geam, cu aer conditionat, cu umbre de copaci.
Nu suntem noi oare si cam ciudat de nehotarati?
Lucrurile ar fi simple daca am putea inversa lucrurile: ce ne incalzeste iarna sa ne racoreasca vara. Propun sa se inventeze manusi si caciuli racoritoare, sa creasca oaze cu zapada pe langa drum sau macar sa puna astia in Unirii niste tasnitoare ca in centrul Sibiului. Si mai vreau...multi copaci....Peste tot sa fie copaci. Ii ocolesc eu cu bicicleta si in mijlocul trotuarului. Si mai am o idee: sa-mi faca vecinii in spatele blocului o alee umbroasa cu vita de vie, iedera sau alte plante agatatoare de la usa blocului pana la mine la atelier. Aia chiar ar fi o investitie buna :)))

Ciripitoare vs ambulante

Dimineata devreme. Pe la 5 asa. Abia se lumineaza. Inca nu apare soarele de dupa dealuri. Afara incepe corul tuturor cantatoarelor de prin zona. Si se cearta, discuta ele ce discuta, mai tac si iar se apuca. Mai un pic, incep si cocosii sa faca galagie. Apoi niste caini somnorosi. Mai incolo, pe undeva in susul satului, casca niste oameni.

Dimineata devreme. Pe la 5 asa. Abia se lumineaza. Inca nu apare soarele de dupa blocuri. Afara incepe corul tuturor salvarilor de la Judetean. Si alearga, claxoneaza, urla cat pot, mai si tac si iar se apuca. Mai un pic incepe si tramvaiul sa faca galagie. Apoi masina de gunoi. Mai incolo, pe undeva pe la etaj, tropaie niste oameni.

Muzica de pe vremea noastra :))

N&D - Vino la mine




Double D - Spune-mi daca vrei




Sweet Kiss - Alin




Genius - Macho Man




AS XX




A.S.I.A. - Da-mi noptile napoi



Candy -N-am sa uit



3SE - Te voi pierde




Animal X - N-am crezut




Andreea Balan - Te joci cu mine




Body&Soul - Chiar daca vei pleca



Exotic - Uita-ma



Angels- Fiecare fulg de nea




Ca$$a Loco - Vand Fan



Andra - Eu as da



B.U.G - Poezie de strada



HI-Q - Un minut

Utrecht, Olanda, mai 2 luni :)

Prin Martie am rezervat biletele de avion. Apoi urma cazarea. Cu biletele a fost simplu: vazut, placut, luat! Cu cazarea..a fost mai complicat, pt ca nu stiam exact cum sa procedam, sa gasim hoteluri in fiecare oras si sa facem rezervarea din timp, pentru ca in vara cam totul este ocupat... Dar asta implica si un itinerar strict, un plan bine pus la punct si mai ales carat bagaje din oras in oras. Bineinteles, optiunea asta ne-ar fi si costat mai mult si la propriu si la figurat pentru cazare, mancare, drumuri, oboseala. Si atunci am ajuns la concluzia apartament. La fel cum am facut in Italia acum 3 ani, unde a fost totul bine si frumos, curat, bine pus la punct si cu marea in spatele blocului.
Utrecht e undeva in centrul Olandei, un orasel frumos, dupa cum imi spun toti care au trecut pe acolo. Apartamentul pe care l-am rezervat acolo arata f bine in poze, are si bucatarie si baie, cam tot ce ar trebui pentru culcus ok de vacanta, plus ca e si in zona centrala. Mai sunt aproape 2 luni pana la plecare si abia astept... :) Poate dupa ce o sa stau acolo 2 saptamani nu o sa mai vreau sa vin inapoi :)))))

Papadii pe perete

Cand mi-am gasit insfarsit spatiu pt atelier, m-am bucurat. Vroiam demult, am cautat mult si cand insfarsit l-am gasit, a urmat defapt greul.
Sa-l fac alb-negru am visat de la inceput. Imi imaginam exact cum o sa fie. Apoi ideile mi s-au mai schimbat, bineinteles.
Munca a fost ingrozitoare, Peretii erau crem, afumati si cu multe 'cocoloase'. O saptamana a durat doar zugravitul camerei in simplu alb. Am dat patru straturi de lavabila pana am reusit sa scot cremul acela murdar. Tavanul se decojea intruna, iar peretii nu erau drepti, ci cu niste forme pe ei, ca de ciment turnat direct si nefinisat. Apoi au urmat 18 ore de pictat. Am decis in final ca un perete sa-l desenez cu 3 papadii. Proiectul pe hartie a fost simplu, dar pe perete, lucrurle au stat bineinteles altfel. Dupa o zi si o noapte de pictat, am ajuns la rezultatul dorit. Ba chiar, a iesit mult mai bine decat ma asteptam. Sper numai sa nu-mi mareasca proprietarul chiria de acum incolo, ca acum stau in apartament de lux :))).
De munca mai am mult. Urmeaza sa-mi proiectez rafturile si mai ales masa imensa de lucru. Sper sa fie gata luna asta...

O sa am atelier!!!! :):):):)

Oficial, si de data asta 'pe bune'!
M-am hotarat sa fac si pasul asta pentu ca aveam mare nevoie. De cate ori ma intreba cineva: "...dar unde putem veni sa vedem creatiile tale, ai un sediu ceva?..." trebuia sa raspund cu jumatate de gura "..pai..la mine acasa, sau ..ne intalnim undeva si discutam...".
Drumul a fost lung. Am gasit luna trecuta un apartament cu 4 camere, foarte spatios si care mi-a placut din prima. Deja si vedeam unde o sa fie fiecare lucru, cum o sa fie amenajat si cum lucram eu acolo, la o masa mare langa geam.
Ma intalnisem cu un agent imobiliar intr-o marti, in zona Bucovina, pana unde pedalasem vreo jumate de ora cu mare entuziasm. Tipul avea o taxa de 25 de lei pentru fiecare vizualizare. Am zis ok, daca asa vrea omul... Banii aia se scadeau oricum din comsionul lui, o data ce semnam un contract de inchiriere. Din momentul in care am intrat in scara blocului respectiv incepe sa-mi zica "..dar sa-mi dati banii aia 25 de lei..". Eu am zis " ok, hai sa si intram, sa nu facem 'afaceri' pe coridor". Am ajuns sus. Cum am intrat pe usa, asta iar " dati-mi acum aia 25 de lei pentru vizualizarea aprtamentului"... L-am si vazut ca era disperat. Zic " pai haideti ca dau o tura de apartament, vad ce e..si vi-i dau, nici o problema". Eu ma duc, dau tura, omul imi prezinta si el ce era de prezentat, dupa care iar, aceasi chestie: "dar sa-mi dati aia 25 de lei"... .Ma fac ca nu aud. Deja era chiar funny toata situatia. Cum l-am vazut ca insista nu am putut sa rezist sa il las sa mai astepte. Ma pun sa fac si poze prin apartament. Abia la finalul vizitei, am zis eu catre el: " haideti sa va dau si 25 de lei pt vizitare..". Cred ca i-am luat o piatra de pe inima la bietul om :))))
Nu am avut noroc cu apartamentul acela. Desi foarte avantajos si ca pret, dar si ca amenajare, proprietarul m-a tot amanat vreo luna de zile, sub pretextul ca avea niste muncitori acolo cazati, care trebuiau sa-i termine nu stiu ce schela, el fiind ceva director la o firma de constructii. De cate ori sunam sa intreb despre apartament (tot cu agentul fantastic discutam), asta imi zicea ca inca nu e disponibil si ca proprietarul e ba director la banca, ba la o firma impotanta de constructii. De parca asta chiar conta neaparat... Dupa amanari si amanari (mi se zicea ba intr-o saptamana, ba de la 1, ba din 15, ca inca nu sunt gata muncitorii si ca proprietarul e director la banca....), am renuntat la apartament.
Sambata asta am luat Publitimul la puricat si am inceput sa incercuiesc si apoi sa sun. Primul telefon, nu a fost cu succces, dar al doilea chiar m-a amuzat un pic. Proprietarul imi spune ca apartamentul este pe Intrarea Sepiei (asta ar veni exact in spatele blocului unde stau). Era perfect. Am coborat in 15 min, l-am vazut, mi-a placut (de apartament zic..) si pana la ora 6 aveam si contract semnat si cheile erau la mine!
Momentan se desfasoara actiunea de curatenie, igienizare si amenajare iar cand e gata, o sa-i fac si o inaugurare cumsecade!

Offroad on the road

M-am incumetat prin oras cu bicicleta.
Am auzit multe despre viata grea a biciclistilor: ca nu is piste suficiente (nici nu-s), ca drumurile sunt pline de gropi, denivelari (total adevarat), ca pe sosea nu ai nici o sansa, sau mari sanse sa ajungi pe la urgente (cel mai probabil adevarat)...
Si biciclisti tot sunt. Tot mai multi. Pt ca e fain sa mergi cu bicicleta. Mai ales pe vremea asta. Adevarat ca pe sosea chiar nu ai ce cauta, dar trotuarele denivelate de la crengi de copaci sunt o alternativa ok. Aveam la inceput emotii ca nu ar fi voie pe trotuar, dar am vazut ca nu mi-a comentat nici un politai iar oamenii se dau la o parte daca strigi la ei.
E cat de cat bine. Nu am fost in nici o tara straina cu bicicleta, dar am auzit ca pe alte meleaguri s-ar circula mai bine. Am vazut ca ungurii au o infrastructura destul de bine pusa la punct, mai ales inafara oraselor.
Maine merg prima data si in afara orasului. Is curioasa...

Niste oameni

Ca vrem sa ca nu (mai mult nu), avem parte in viata asta de cunostinte pe care obisnuim sa le numim "personaje", "specimene"... sau alte denumiri la fel de sugestive. Cum vad eu oamenii astia: ei isi fac aparitia, isi rostesc saluturile, expresiile si isi flutura obiceiurile ca pe un ecran si apoi...dispar.

Primul care-mi vine in minte este un unchi. Unchiul asta e dus rau. Nici nu as sti neaparat cum sa redau in cuvinte sau in exemple cat de dus e. Cand eram mica tin minte cum la masa era singurul care-si umplea farfuria de supa pana aproape curgea din ea. Intotdeauna mi se parea asa ciudat ca facea asta, si chiar si in ziua de azi, obiceiul asta al lui a devenit un fel de banc. Mai un obicei "fain" pe care-l avea era sa le puna pe verisoarele mele la treaba cand vedea ca stateau. De cate ori vedea ca nu au ocupatie le punea sa mute niste bolovani din fata casei din dreapta in stanga..si tot asa. Cel mai enevant lucru pe care-l facea era ca atunci cand venea in vizita, unchiul asta stia sa-si faca prezenta simtita. In sensul ca racnea un salut cat il tineau plamanii (si il tineau) si continua sa vorbeasca pe acelasi ton "vesel".

Numarul doi in lista ar fi un vecin (casa langa casa) de la Sasca. Vecinul asta e oarecum asemanator cu unchiul. In sensul ca stie cum sa strice o dimineata frumoasa de vara. Discursul lui e mereu acelasi. Cand e singur pe strada si merge la fantana (fantana de langa geamul meu, geam ne-termopan bineinteles) incepe sa zica lung "haaaaaaaaaaaaai ..haaaaaaaaaaaaai..." Asa casca el, sau nu stiu exact. Ideea e ca nu e modul ideal de trezire. Cand apare cineva pe strada intreaba: "Ce-i de nou?.." De zeci de ani, personajul asta procedeaza la fel: dimineata si-o petrece intre "haaai...haiiiii..." si "ce-i de nou?..." si dupa-amiaza isi scoate gainile in drum la iarba si sta pana cand se face seara. Si el si nevasta-sa sunt obsedati de hoti. Isi incuie usa la casa si cand merg la WC (care e in curte undeva) si noaptea dezleaga un caine rau sa stea de paza.

Costica. Costica e un vecin de la Oravita (peste drum de casa mea). Prima imagine care-mi vine in minte despre el e aceea in care-l alerga pe Mihaita, (Costica junior) pe dupa masa cu cureaua, de ziua lui, ca ii mancase ciocolata din frigider. Costica nu e niciodata treaz, si cand vorbeste el, stie toata strada. Mihaita era alintat mereu "boule" si de Costica si de mama-sa. Costica mai era si pescar si facea o ciorba de peste foarte buna. Atat era de capul lui.

Baba Floarea e tipul de baba pe care-l atribuiam mereu cu tipul baba-cloantelor din povesti. Asa si arata, asa se si purta si mirosea mereu a fum. Baba Floarea mergea la 90 de grade si cara tot timpul in spate crengi sau lemne uscate, uneori paie sau trifoi pentru animale. Animalutul ei preferat era un caine pe nume Vidu si cel mai mult ura...gastele, pentru ca-i intrau mereu in gradina. Avea un fel aparte de a alunga ulii sau jderii.
Baba Floarea era si una dintre cele mai nespalate creaturi pe care o vazusem vreodata. Da..si mai era si ruda cu mine (fara nici o alta legatura sau asemanare). Asta e...

Zi eco (sau nu stiu cum sa-i spun)

Azi am plantat pt prima data un copac! Adica mai multe crengute, care peste cativa ani vor deveni falnici stejari si nuci...

Am pornit de dimineata spre Arad (pe la 10:30 asa...). Ideea era sa ne intalnim mai multi undeva intr-o padure de dupa aeroport, si de acolo sa pornim cu lopeti, manusi si pomisori spre locul de plantare. Lumea era mult derutata. Sau poate asa mi se parea mie, ca eu asa ma simteam. Ajunsesem acolo cu jumate de ora mai tarziu decat trebuia, fix in momentul in care unul dintre "indrumatori" zicea ceva de genul sa mergem....incolo---->. Am mers si noi "incolo" dupa altii si am ajuns la o padurice mai rara, un fel de rai al fripturistilor. Noi n-aveam lopata. Altii aveau. Astia care aveau deja aveau de lucru: sapau gropi. Noi, astia care nu aveam, ne plimbam de la o groapa la alta, ne uitam unii la altii..unii mai adunau gunoaie. La un moment dat apare galeata cu pomisori si atunci am stiut: atunci era momentul sa actionez si eu! Si am pornit la vanatoare de gropi. Am uitat sa zic: cand am ajuns la padurice, erau destul de multi: cu masini si biciclete, se formase o coloana destul de lunga. Dupa ce-a aparut galeata, surprise! Multii s-au facut putini! Si mai multi au fost la gata, la mancare.
Am plantat in jur de 20 de copacei. Greu nu a fost. Am ajuns sa sap si gropi si nici aia nu a fost greu. Ar fi fain sa reziste macar pana dupa 1 mai, dar sunt optimista doar 50%, desi orgnizatorii ziceau ca vor pune ceva pancarte.
Cand am ajuns inapoi la TM, am avut a doua repriza din ziua mea Eco: stingerea luminii intre 8:30 si 9:30. Noi am lasat-o stinsa mai mult, dar in spatele blocului era ca-n Las Vegas...!

Ce-am facut (cautat) eu la targ...

Am fost in week-end la un targ de nunti. Am fost insemnand am participat ca expozant. Primul targ ... si poate nu ultimul. Poate ultimul la Centrul de Afaceri, dar nu ultimul targ la care o sa particip.
Si am avut asa: invitatii, marturii (cred ca eram singura cu maturii), meniuri, o casa de bani, bijuterii si un album foto digital. M-am scos un pic cu bijuteriile, pentru ca in felul asta am reusit sa-mi scot banii de pe o parte din costul standului.
Cel mai mult succes am avut cu marturiile. Cand prezentam invitatii de obicei imi ziceau ca"avem deja"..sau.."aveti un site, sa ne uitam mai bine de-acasa"....etc....)
Pe catia dintre expozanti chiar ii cunosteam, cu altii am mai socializat si fara sa-i cunosc, am intalnit multe persoane pe care nu le-am mai vazut de mult si mi-am dat seama ca anul asta multe cunostinte se insoara/marita. Poate e vreun semn de iesire din criza sau..ajungand la o anumita varsta, oamenii fac asta la un moment dat.
Despre organizatori...ce sa zic? Imi placea de tanti care s-a ocupat de organizare, se vedea ca-si dadea interesul si era genul de om care se tinea de cuvant. Singura parte aiurea din tot targul a fost Sambata si Duminica, cand desi nu stateam nicicum locului, inghetam de frig. Si mi se parea ca e destul de putina lume. Aveam si perioade destul de lungi in care nu venea nimeni.
Un lucru e clar: cat am vorbit intr-un singur week-end cred ca nu am vorbit pe tot parcursul anului trecut si cand am ajuns in casa duminica, nu puteam sa scap nicium de zambetul ala pe care mi l-am mentinut pe fata de vineri.

Viata ca-n filme

In timp ce lucrez, eu lucrez pe doua monitoare. Nu intotdeauna am nevoie de doua monitoare, asa ca atunci cand nu am nevoie de monitorul nr 2, pun cate un film, care-mi ruleaza pe fundal. E un fel de a avea oameni in casa pt timpul zilei cand de obicei sunt home alone. De-a lungul unui an au rulat pe monitorul nr 2 multe seriale. Si imi dau seama ca pe unii oameni de acolo din monitorul 2 ii vad si in viata reala. Si nu in sensul bun neaparat. Ca sa fiu mai exacta, am observat cum unele persoane pe care le-am intalnit preiau o parte din viata unui personaj dintr-un serial sau film si incep sa aiba obiceiuri, idei sau chiar sa arate sau sa vorbeasca la fel.

Acum o saptamana am intalnit o tipa care zicea ca ea-si cumpara mereu pantofi noi, pt ca ii plac, si are foarte multi acasa. Nu ii poarta neaparat, dar ii place sa se uite la ei pur si simplu. Da, nu suna deloc a Carrie Bradshaw din Sex and the City... .
Am mai intalnit doctori Houşi din pacate. Spun din pacate pt ca desi Dr. House e fain in serialul lui si in rolul lui, nimeni nu ar vrea sa aibe asa prieteni sau sa mearga la asa un doctor.
Sau oameni care dau la medicina pt ca in Grey's Anatomy pare destul de cool..sau oameni care l-au adoptat drept model pe Hank Moody din Californication (cei care s-au uitat vreodata la serialul ala, cam stiu despre ce vorbesc fara sa descriu). Cel mai mult ii urasc pe fanii "Lie to me" care cred ca iti pot citi limbajul trupului sau pe fanii Medium care cred ca stiu ce o sa se intample maine cu tine. A, si mai sunt si Monk'şii care iti iau orice scama minuscula de pe tine, pe motiv ca-i deranjeaza si ei sunt mereu curati si se perie.
Da, si eu vroiam sa devin salvamar pt ca parea asa fain in Baywatch. Dar eu aveam o scuza: aveam 7 ani!

Da' ce vrei tu sa te faci cand esti mare...?

De cand ma stiu eu, exista o intrebare care imi da mereu de gandit si mi se pare una din cele mai dificile intrebari (inafara de -de ce-): "da' ce vrei tu sa te faci cand esti mare?" ma intrebau colegele mamei de la lucru intr-o vreme in care inca nu stiam sa-mi leg sireturile. Si eu raspundeam ce puteam.

La un moment dat era la televizor, pe cand eram eu clasa 1, serialul ala "Baywatch". Si ce-mi mai placea mie sa ma uit la el luni seara... Asa ca, in perioada aia cine ma intreba intrebarea cu pricina eu raspundeam "..salvamar". Ironia sortii face ca eu nici macar nu stiam sa inot si nu am stiut pana la respectabila varsta de 22 de ani care se intampla acum 2 ani. Ba inca la varsta aia am vazut prima data marea.

Treaba cu salvamarii nu a tinut foarte mult. Baywatch s-a terminat si eu am inceput sa cresc. Si era sa nu ma mai opresc. In clasa a 2-a, eu si tiganii de 14 ani eram cei mai inalti din clasa. Si tot printre ei stateam si in ultima banca imbunatatindu-mi vederea periferica si invatand cuvinte noi. Atunci am inceput deja sa raspund altfel la intrebare. Vroiam sa ma fac fotomodel. Aia parea sa fie alegerea pentru oameni inalti ca mine. Sau puteam sa ma marit, dar eu nu aveam 14 ani in clasa 1 ca si colegii mei.

Un lucru stiu sigur: nu vroiam sa ma fac doctorita. Era prea un cliseu. Aveam o colega de clasa printr-a 5-a care vroia sa se faca stewardesa. Si toti copii radeau crezand ca e tot aia cu stripteuza.

In clasa a 4-a faceam cele mai bune compuneri din clasa. Oice subiect era, puteam sa debitez pe el. Defapt nu chiar orice, trebuia prima data sa-mi placa. Atunci imi doream sa scriu o carte. Am si inceput de multe ori cateva fragmente, dar nu am terminat nimic.

Prin clasa a 6a deja mi-am dat seama ca eu stiam sa desenez. Si desenam orice. Vroiam sa fac ceva cu asta, dar nu mi se parea ca "pictor" suna bine. Adica pictorii erau in mintea mea barbati si batrani. Pictor era Matasareanu, un profesor foarte talentat care mereu ne acuza ca ne faceau parintii desenele.

Apoi a inceput sa ma intereseze psihologia. Defapt atunci cred ca ma interesau mai multe. Poate nici ideea de doctorita nu mai era asa aiurea.

Cel mai groaznic moment a fost cand chiar a trebuit sa ma hotarasc ce vreau sa fiu cand is mare. Eram in clasa a 12a si aveam o brosurica in mana cu toate facultatile pe care puteai sa le alegi din Timisoara. Chinuri groaznice au fost atunci. Vroiam sa dau la scoala de subofiteri de la Oradea si vroiam si la Arte. Cand zic cuiva de chestia asta bufneste automat in ras. Ca nu au nici o legatura. Nici nu au, dar haosul din capul meu intelege altfel. Ii zic la mama unde vreau eu sa dau si m-a si dat la ore. Am facut pregatire pentru subofiteri vreo cateva luni. Pana m-am saturat. Teoretic eram pregatita. Fizic nu! Si atunci am inceput sa iau ore de desen. In fiecare saptamana mergeam la Timisoara la un prof foarte fain care m-a invatat mai mult decat am invatat in 3 ani de faculta si 2 de master. Norocul meu cu el. In 2008 am intrat la Facultatea de Arte si Design si am mai intrat si la Arhitectura Peisagistica la Agronomie. Si ghici ce am ales... Design, normal, ca la comunistii de la Agro nu ma vedeam.

Si asa am ajuns eu sa am diploma de artist vizual (ca cica meseria de designer defapt nu exista in Romania pe hartie) - si asta am constatat abia anul trecut cand mi-am ridicat diploma.

Si cu diploma mea de artist am ajuns intai la Helicon grafician si apoi operator de calculator (de succes!) la Mccarthy. De la salvamar.............

De ce oamenii nu discuta?

Intrebarea nu e pusa ca sa-si si gaseasca raspunsul in aceasta postare. E mai degraba o chestie care ma tot bate la cap.
Sa zicem ca la un moment dat 2 prieteni se cearta. Dar urat, cumva. Ce urmeaza dupa asta? Pai nu-si mai vorbesc o saptamana, un an...o viata.
Sau un cuplu se calca pe nervi unu pe altul ... hormoni, anumite perioade ale lunii, vizite la parinti, zile de nastere uitate, ce-o fi. Macar pentru 5 minute sau chiar zile intregi aleg sa nu mai vorbeasca unul cu altul.
La fel se poate intampla la scara mai larga.
Fac o comanda online la accesorii pt confectionat bijuterii de exemplu. Si primesc baze pentru coliere cu incuietorile intepenite, sau margelute gigantice in loc de cele de 4 mm. Ce fac in continuare? Nu mai iau de la ei, clar! Sau as putea sa fac altceva: ma pun sa scriu un mail in care sa le aduc la cunostinta eroarea facuta. Rezultatul? Nu numai ca isi cer scuze, dar imi ofera si ceva reduceri. Asadar, daca as fi incetat sa cumpar de la acea firma, oare era mai bine? Greseala nu s-a mai repetat, ba am avut si beneficii.
La fel si in cazul celorlalte exemple. Daca am zice clar ce ne deranjeaza, sau am explica problema concret nu am rezolva oare mai multe? Sa acuzam in stanga si dreapta poate fi cel mai usor(tu esti de vina ca s-a intamplat asa!..., numai din cauza ta...!), dar in fond, ceea ce ne deosebeste de regnul animal e tocmai comunicarea. Prin cuvinte!