luni, 29 martie 2010

Hey, tramvai ...

Sa mergi cu tramvaiul in zilel noastre inseamna sa fi neaparat tare de stomac! La concluzia asta am ajuns azi dimineata cand insfarsit am coborat din tramvaiul 6.

Nu am sa critic faptul ca afisajul electronic care spune ca in 2 minute ar trebui sa apara tramvaiul cam o ia inainte, nici faptul ca atunci cand ai nevoie de un bilet nu-i praf de chiosc cale de 2 statii.
Poate nu-i nici o noutate ca uneori mirosul din tramvaie e cum e, mai ales in zilele mai calduroase, dar azi a fost de-a dreptul ingrozitor. Cand am urcat m-a izbit pur si simplu un miros gen WC-ul din gara de la Oravita. Nu-i de mirare ca acea zona era aproape pustie. Totusi, cativa oameni mai tari de nas si-au asumat riscurile ocuparii unui loc in acea zona. Din pacate acel tramvai nu avea decat un vagon, asa ca am fost nevoita sa merg cat mai in spate, pe primul loc liber gasit. Totul bine si frumos, mi-am tinut eu nasul in maneca, mi-am mai tinut si respiratia pana cand urca un fel de aurolac si-si gaseste sa stea de vorba fix cu un om din spatele meu. A cam fost picatura care a umplut paharul. M-am ridicat de pe scaun si am zbughit-o in spate de tot.
Nu-s o sclifosita dinaia care stramba din nas la orice si folosesc serviciile RATT destul de rar. Prefer chiar sa merg pe jos in cazul in care distanta este rezonabila si mai ales daca timpul sau vremea imi permit.

Asadar:

IN CAZ DE VREME FAVORABILA SI DISTANTE RELATIV SCURTE FOLOSITI CU INCREDERE MERSUL PE JOS !!!

Nature by numbers

Am gasit filmuletul de mai jos. Mi-a atras atentia mai ales pentru ca pe tot parcursul facultatii am fost pusi sa ne inspiram din natura si sa realizam lucruri uimitoare pornind de la exemplul dat de acesta. Ca am reusit sau nu, nu este neaparat important. Important e ca am descoperit o ordine in dezordine si o regula in haos. Si poate la un moment dat, o sa ne foloseasca asta intr-adevar, d-le Sangeorzan.


vineri, 19 martie 2010

DESCHIDETI GEAMURILE !

Am deschis geamul larg azi ! Cred ca a venit primavara. Ieri sau azi. Oricum era timpul deja.
Vreau flori in copaci, randunici pe cer, sa intre mustele in casa si sa-mi arunc geaca de iarna in dulap-acolo sa stea macar pentru vreo 7 luni asa.
Hai afara !

joi, 18 martie 2010

O melodie faina :)

Ceva vechi si... imprumutat de pe Youtube.. :)

S-a deschis sezonul la iepuri!

Cand eram eu mai mica asa, era un obicei pe la colegii de clasa sa creasca cate ceva. De obicei era un porc de guineea, hamster sau grau pe vata. Pisica sau cainele era inca de pe atunci o chestie demodata. Poate doar copiii din filmele gen Hallmark isi mai doreau un catel pe care sa-l chinuie si sa-l jumuleasca si sa-l streseze ( a se citi "sa se joace") pana cand o sa fuga de acasa cu 2 pisici si un caine vagabond de tomberon de prin cartier.

Gata, acuma s-a schimbat si moda cu porcii de guineea sau hamsterii. Acum iepurii sunt la putere. Deja intr-o saptamana cunosc cel putin 3 persoane care si-au luat iepuri (ma rog, sau i-au primit, sau traiesc cu unul in casa). Eu inclusiv ! Diferenta dintre iepurele meu si iepurii lor este ca al meu nu are cusca, nu mananca, nu bea, nu fumeaza, nu se inmulteste, nu e de plus sau de jucarie si nu e viu! Iepurele meu sta cuminte in congelator si isi asteapta destinatia suprema.
Oricum, chestia asta cu iepurii e mare lucru. Am auzit azi de iepure cu cap de leu! Am auzit de iepure normal, si de iepure Bugs Bunny. Si am mai auzit ca iepurii pot fi chiar violenti, stiu sa muste si sa-si faca propria lege!
Nu o sa ma joc acum de-a Teleencicolpedia, dar nu e lucru curat cu iepurii astia.
Apropo, l-ati vazut cumva pe Iepurasul de Paste care face si oua ? Ma intreb si eu asa..pentru ca am vazut multe imagini cu iepurasul de Paste care duce cu el un Cosulet cu Oua. Intrebarea e..de unde oua? Asta ori face contrabanda cu gaini ori e pus pe treburi serioase.
Va zic eu, nu e lucru curat cu iepurii astia. ...

marți, 16 martie 2010

Din Stiintele Naturii

"Stiti povestea cu nervul optic anal ?
Acest nerv a fost descoperit de curand de cercetatorii americani - cred .
El face legatura intre ochi si anus si este probabil responsabil de viziunea de rahat pe care in ultimii ani o avem despre tot ce ne inconjoara. Punerea in evidenta a acestui nerv se face in mod stiintific : smulgeti-va un fir de par din fund si veti vedea ca va dau lacrimile ! Deci acest nerv EXISTA"

Nota:
Aceste minunate ganduri nu imi apartin ! Ele sunt preluate de pe http://www.roportal.ro/discutii/ftopic25875-30.html si apartin aparent numitului PracticMan.

sâmbătă, 13 martie 2010

TOP 5,6,7....n

Top 10 cele mai nereusite poze ale mele

Nimeni nu isi face publice cele mai aiurea poze. Pt ele exista o soarta sigura: delete, ascunderea lor, ardere, rupere, sau tinute in foldere parolate. In niciun caz postate pe blog.
Din pacate chiar cele mai rele poze ale mele ( de prin clasele mici ) nu le mai am sau nu stiu pe unde ar putea fi pentru ca la un moment dat am trecut si eu prin fazele de mai sus.Asadar:

Locul 10
Locul 9
Locul 8
Locul 7
Locul 6
Locul 5


Locul 4

Locul 3
Locul 2
Locul 1

Nu se poate sa nu spun cateva cuvinte despre LOCUL 1.
Aceasta este poza care m-a facut celebra! Am aparut si in ziar !!! In Agenda, cu ochii dupa planete..si, Doamne, ce mai ochi :>
http://www.agenda.ro/news/news/17921/in-noaptea-lui-yuri-cu-ochii-dupa-planete.html






Top 5 locuri in care sa-ti bagi picioarele


Locul 5

iarba moale si grasa. Neaparat picioarele sa fie goale.

Locul 4

blana (a nu se traduce ca "scandura" )

Locul 3

nisip fin cald

Locul 2

in cocos

Locul 1
pe pungi din folie cu bule



Top 5 intrebari stupide (+posibile raspunsuri BONUS)

Locul 5

I: Esti ok?
R: Sunt cea mai ok :)))

Locul 4

I: De ce nu?
R: De ce nu..ce?

Locul 3

I: Cum te-ai descrie in 3 cuvinte? (asta pe la interviuri am mai intalnit)
R: Error 404! Not Found

Locul 2

I: Ce mai faci?
R: Bine, tu?

Locul 1

I: Daca ar fi sa mergi pe o insula pustie, ce (carte, CD, obiect) ai lua cu tine?
R: Un topor (ca si obiect), "Ghid de supravietuire" ca si carte, CD??? Are sens?





Top 5 filmulete de Youtube

Locul 5


Locul 4


Locul 3



Locul 2




Locul 1










Va urma!!!

duminică, 7 martie 2010

"I hate" list



-berea calda
-pate-ul vegetal
-oamenii care put (si deci, autobuzele)
-muzica proasta
-glumele si mai proaste
-mancarea roz
-paturile care scartaie
-lifturile
-ploaia marunta cu frig si vant
-sobolanii si paianjenii
-McDonalds
-vedetele TV de duzina
-shoppingul (de orice fel)
-sa spal vasele
-oamenii care nu fac nimic
-sucurile acidulate
-imaginile decupate "cu toporu"
-Guvernul Romaniei !!!
-copiii machiati
-controlorii RATT
-mirosul de cafea
-salamul cu coloranti care face painea rosie
-excesul de fum (de orice natura)
-sa citesc articole lungi/descrieri/stari
- "gunoaiele" care arunca gunoaiele de pe strada
-tupeistii de pe contrasens
-ipocrizia
-pedofilii
-streep-teasul masculin
-pantofii/hainele aurii sau animal print
-femeile cu maini/minti scrantite de posete
-kitch-ul
-florile invelite in celofan
....

(to be continued...)

luni, 1 martie 2010

Ratacitii pe Retezat !

De 30 de minute tin deshisa si goala fereastra cu new post visand inca. As vrea sa povestesc si nu stiu de unde sa incep.Am fost in Retezat. Am inceput pe sinele de tren din Timisoara, Simeria si Ohaba, am parcurs asfaltul din Ohaba De Sub Piatra pana la Carnic. Am strabatut apoi noroaiele pana la Cascada Lolaia si am infruntat zapada pana la 1670 de metri la cabana Gentiana.

Ziua 1

Direct de la lucru, cu somnul pe pleoape si rucsacul in spate am pornit spre gara unde m-am intalnit cu Ratacitii la 04:42. Trenul accelerat 1812 in directia Simeria a plecat din gara la ora 05:09 de la linia 1. Dupa aproximativ 5 ore am ajuns in Simeria unde am asteptat trenul spre Ohaba de sub Piatra. Drumul a durat inca o ora. In Ohaba am asteptat un microbuz care sa ne duca pana la iesire din Carnic. Microbuz care a si venit si din care abia am asteptat sa coboram.
Primul popas l-am facut la Pensiunea Codrin, unde ne-au intampinat o batranica si un batranel foarte amabili. Ne-am pus parazapezile, am baut un ceai cald si am pornit-o din nou la drum. Rucsacul era intr-adevar greu, dar entuziasmul meu la maxim il cara singur. Treaba mea era sa imi mentin zambetul pana la urechi si ochii deschisi.
Ajungem la cascada Lolaia. Am stat o vreme si m-am holbat la apa care se zbatea sa iasa din blocurile mari de gheata albastra. Da, gheata era chiar albastra. Din pacate si acest colt de paradis afisa urme de drumeti nelinistiti: farame de sticle de bere, mucuri de tigara, pahare de plastic si servetele incremenite in gheata.Am avut de urmat un drum destul de lung si iata-ne ajunsi la Cabana Pietrele. Acolo, parca anticipand ceea ce va urma, o femeie ne spune ca sa nu ne facem planuri de cazare, pentru ca nu aveam nici intr-un caz loc. Asta fara macar sa intrebam despre asa ceva. A fost in loc de "Buna ziua" mai mult. Noi oricum nu ne faceam griji. Doar aveam rezervare de 2 saptamani la cabana Gentiana. Stabilita si confirmata. Asa ca la Pietrele am mancat o ciorba de varza si am repornit la drum. Prin padure, prin zapada, dupa aproximativ 1 ora am ajuns la Gentiana, la 1670 de metri. Acolo cabanierul ne intampina sec: " Nu zambiti, pentru ca nu am unde sa va pun". Era aproape sa se intunece, noi eram obositi, deci imposibil sa ne intoarcem din drum. Dupa multe negocieri am ajuns la un compromis: vom dormi cum vom putea. Si asa a fost. Am dormit cam 2/pat de o persoana, in saci de dormit intr-un pod unde daca te ridicai un pic dadeai cu capul de grinzi. Pot sa zic ca am fost destul de norocoasa ca am nimerit bine, fata de ceilalti care au dormit pe dunga dintre 2 paturi diferite ca nivel.

Ziua 2


Dimineata, dupa micul dejun am pornit sa cucerim muntii. Destinatia: Saua Bucurei sau imprejurimile, in caz de zapada prea mare. A nins marunt in ziua aia si cu cat inaintam in spatele nostru se ridica o ceata care ne urmarea si inainta in acelasi ritm cu noi. Am ajuns la Lacul Pietrele unde am gasit un iglu sapat in zapada si unde ne-am facut fiecare poze.Tot acolo ne-am intalnit cu Radu din Cluj, un turist ca si noi, plecat sa cucereasca Retezatul de unul singur. De la el am aflat ca era cazat la aceasi pensiune la care am poposit si noi pentru prima data. Asa ca noi l-am adoptat in grupul nostru si el ne-a luat cu el la pensiunea Codrin.Din pacate lipsa unui echipament profesional si zapada din ce in ce mai mare ne-a facut sa abandonam urcarea pe Vf Retezat si am luat-o inapoi spre Gentiana. O parte din grup insa au ales sa indrazneasca totusi dar nu au ajuns foarte departe deoarece traseul era mult prea greoi din pricina zapezii care ajungea pana la solduri.
Dupa ce am luat pranzul la Gentiana am pornit-o spre noul nostru loc de cazare. Drumul ni s-a parut mult mai lung la intoarcere decat al dus. Poate si din cauza ca la coborare am avut de infruntat si gheata de sub zapada si era foarte greu sa inaintam. Se facuse deja intuneric si am ajuns intr-un final la pensiunea noastra. Acolo cald si bine. Batraneii simpatici ne-au primit cu zambetele pe buze, cu paturile facute si cu caldura.
Cand am ajuns sus, in camera, nu ne venea sa credem. Camera arata foarte bine si mai ales fiecare avea patul lui !!! Ne-am simtit intr-adevar ca acasa.
Ziua 3

Si ultima, din pacate. Nu am mai fost niciunde. Eram toti extrem de obositi si desi ne doream sa mai vedem cate ceva, nimeni nu a fost in stare sa se trezeasca mai devreme de ora 9. Am jucat carti toata ziua, am povestit si am retrait cu nostalgie ziua de ieri.
La 15:30 am parasit cabana si am pornit din nou spre viata reala.


In loc de "The End"

Mai vreau !!!