1 iunie

Ne-am obisnuit cu ziua asta de cand eram copii. Pt noi, cei mici de-atunci, 1 iunie era ziua noastra, o zi in care primeam dulciuri la scoala, sau eram iertati mai usor daca faceam prostii. Era si ziua desenelor pe asfalt, intrecerilor de bicicleta, a cantecelelor si a imaginilor cu porumbelul pacii, globul pamantesc si cu copii de diferite rase.
Dar oare cand am incetat sa mai fim copii? Sa fie cand am parasit scoala generala? Sau cand am implinit 18 ani? Poate cand am inceput sa ne consideram prea mari sa coloram asfaltul.
Mama imi spunea ca suntem copii atat timp cat avem parinti. Asa ca prefer sa cred asta. E bine sa fi copil. Poate e mai usor. Desi, daca ma gandesc..toti vroiam sa fim mari: sa nu ne mai certe nimeni, sa venim acasa cand vrem, sa mancam ce vrem si sa terminam odata scoala. Acum am trecut prin toate astea: suntem mari si putem sa facem ce vrem. Oare ne ajuta asta? De certat tot se gaseste cineva sa ne certe, putem ajunge acasa cand vrem dar odata ajunsi, nu gasim nimic de mancare, trebuie sa ne facem singuri patul sau curatenie si..oricum nu-i pasa nimanui cand sau daca suntem acasa sau nu. Scoala, am terminat-o si pe aia. Nu ne mai batem capul cu lucrarile de control, cu chiulitul sau ca trebuie sa-i chemam pe parinti la scoala. Acum nu mai avem vacante, avem concedii. Nu mai cerem bani de la parinti, ci ii castigam singuri. Nu mai facem desene pe asfalt, prelucram poze in Photoshop sau facem desene vectoriale...