Niste oameni

Ca vrem sa ca nu (mai mult nu), avem parte in viata asta de cunostinte pe care obisnuim sa le numim "personaje", "specimene"... sau alte denumiri la fel de sugestive. Cum vad eu oamenii astia: ei isi fac aparitia, isi rostesc saluturile, expresiile si isi flutura obiceiurile ca pe un ecran si apoi...dispar.

Primul care-mi vine in minte este un unchi. Unchiul asta e dus rau. Nici nu as sti neaparat cum sa redau in cuvinte sau in exemple cat de dus e. Cand eram mica tin minte cum la masa era singurul care-si umplea farfuria de supa pana aproape curgea din ea. Intotdeauna mi se parea asa ciudat ca facea asta, si chiar si in ziua de azi, obiceiul asta al lui a devenit un fel de banc. Mai un obicei "fain" pe care-l avea era sa le puna pe verisoarele mele la treaba cand vedea ca stateau. De cate ori vedea ca nu au ocupatie le punea sa mute niste bolovani din fata casei din dreapta in stanga..si tot asa. Cel mai enevant lucru pe care-l facea era ca atunci cand venea in vizita, unchiul asta stia sa-si faca prezenta simtita. In sensul ca racnea un salut cat il tineau plamanii (si il tineau) si continua sa vorbeasca pe acelasi ton "vesel".

Numarul doi in lista ar fi un vecin (casa langa casa) de la Sasca. Vecinul asta e oarecum asemanator cu unchiul. In sensul ca stie cum sa strice o dimineata frumoasa de vara. Discursul lui e mereu acelasi. Cand e singur pe strada si merge la fantana (fantana de langa geamul meu, geam ne-termopan bineinteles) incepe sa zica lung "haaaaaaaaaaaaai ..haaaaaaaaaaaaai..." Asa casca el, sau nu stiu exact. Ideea e ca nu e modul ideal de trezire. Cand apare cineva pe strada intreaba: "Ce-i de nou?.." De zeci de ani, personajul asta procedeaza la fel: dimineata si-o petrece intre "haaai...haiiiii..." si "ce-i de nou?..." si dupa-amiaza isi scoate gainile in drum la iarba si sta pana cand se face seara. Si el si nevasta-sa sunt obsedati de hoti. Isi incuie usa la casa si cand merg la WC (care e in curte undeva) si noaptea dezleaga un caine rau sa stea de paza.

Costica. Costica e un vecin de la Oravita (peste drum de casa mea). Prima imagine care-mi vine in minte despre el e aceea in care-l alerga pe Mihaita, (Costica junior) pe dupa masa cu cureaua, de ziua lui, ca ii mancase ciocolata din frigider. Costica nu e niciodata treaz, si cand vorbeste el, stie toata strada. Mihaita era alintat mereu "boule" si de Costica si de mama-sa. Costica mai era si pescar si facea o ciorba de peste foarte buna. Atat era de capul lui.

Baba Floarea e tipul de baba pe care-l atribuiam mereu cu tipul baba-cloantelor din povesti. Asa si arata, asa se si purta si mirosea mereu a fum. Baba Floarea mergea la 90 de grade si cara tot timpul in spate crengi sau lemne uscate, uneori paie sau trifoi pentru animale. Animalutul ei preferat era un caine pe nume Vidu si cel mai mult ura...gastele, pentru ca-i intrau mereu in gradina. Avea un fel aparte de a alunga ulii sau jderii.
Baba Floarea era si una dintre cele mai nespalate creaturi pe care o vazusem vreodata. Da..si mai era si ruda cu mine (fara nici o alta legatura sau asemanare). Asta e...

Zi eco (sau nu stiu cum sa-i spun)

Azi am plantat pt prima data un copac! Adica mai multe crengute, care peste cativa ani vor deveni falnici stejari si nuci...

Am pornit de dimineata spre Arad (pe la 10:30 asa...). Ideea era sa ne intalnim mai multi undeva intr-o padure de dupa aeroport, si de acolo sa pornim cu lopeti, manusi si pomisori spre locul de plantare. Lumea era mult derutata. Sau poate asa mi se parea mie, ca eu asa ma simteam. Ajunsesem acolo cu jumate de ora mai tarziu decat trebuia, fix in momentul in care unul dintre "indrumatori" zicea ceva de genul sa mergem....incolo---->. Am mers si noi "incolo" dupa altii si am ajuns la o padurice mai rara, un fel de rai al fripturistilor. Noi n-aveam lopata. Altii aveau. Astia care aveau deja aveau de lucru: sapau gropi. Noi, astia care nu aveam, ne plimbam de la o groapa la alta, ne uitam unii la altii..unii mai adunau gunoaie. La un moment dat apare galeata cu pomisori si atunci am stiut: atunci era momentul sa actionez si eu! Si am pornit la vanatoare de gropi. Am uitat sa zic: cand am ajuns la padurice, erau destul de multi: cu masini si biciclete, se formase o coloana destul de lunga. Dupa ce-a aparut galeata, surprise! Multii s-au facut putini! Si mai multi au fost la gata, la mancare.
Am plantat in jur de 20 de copacei. Greu nu a fost. Am ajuns sa sap si gropi si nici aia nu a fost greu. Ar fi fain sa reziste macar pana dupa 1 mai, dar sunt optimista doar 50%, desi orgnizatorii ziceau ca vor pune ceva pancarte.
Cand am ajuns inapoi la TM, am avut a doua repriza din ziua mea Eco: stingerea luminii intre 8:30 si 9:30. Noi am lasat-o stinsa mai mult, dar in spatele blocului era ca-n Las Vegas...!

Ce-am facut (cautat) eu la targ...

Am fost in week-end la un targ de nunti. Am fost insemnand am participat ca expozant. Primul targ ... si poate nu ultimul. Poate ultimul la Centrul de Afaceri, dar nu ultimul targ la care o sa particip.
Si am avut asa: invitatii, marturii (cred ca eram singura cu maturii), meniuri, o casa de bani, bijuterii si un album foto digital. M-am scos un pic cu bijuteriile, pentru ca in felul asta am reusit sa-mi scot banii de pe o parte din costul standului.
Cel mai mult succes am avut cu marturiile. Cand prezentam invitatii de obicei imi ziceau ca"avem deja"..sau.."aveti un site, sa ne uitam mai bine de-acasa"....etc....)
Pe catia dintre expozanti chiar ii cunosteam, cu altii am mai socializat si fara sa-i cunosc, am intalnit multe persoane pe care nu le-am mai vazut de mult si mi-am dat seama ca anul asta multe cunostinte se insoara/marita. Poate e vreun semn de iesire din criza sau..ajungand la o anumita varsta, oamenii fac asta la un moment dat.
Despre organizatori...ce sa zic? Imi placea de tanti care s-a ocupat de organizare, se vedea ca-si dadea interesul si era genul de om care se tinea de cuvant. Singura parte aiurea din tot targul a fost Sambata si Duminica, cand desi nu stateam nicicum locului, inghetam de frig. Si mi se parea ca e destul de putina lume. Aveam si perioade destul de lungi in care nu venea nimeni.
Un lucru e clar: cat am vorbit intr-un singur week-end cred ca nu am vorbit pe tot parcursul anului trecut si cand am ajuns in casa duminica, nu puteam sa scap nicium de zambetul ala pe care mi l-am mentinut pe fata de vineri.