Dust in the wind

Am vazut astazi un film foarte plictisitor. Plictisitor ca subiect. Il poti povesti intr-o singura propozitie. Mesajul insa...destul de profund, odata ce l-am inteles.
Pe scurt, era vorba despre un azil de batrani, unde locuiau 4 pensionari morocanosi.
In spatele lor insa se ascundea o viata, pe care au abandonat-o pur si simplu. Una dintre femei a fost candva dansatoare de cabaret, iar celelalte 2, surori, nu au facut nimic altceva decat sa-si ingrijeasca mama invalida. Cand aceasta a murit, ele s-au internat la azil, nestiind ce sa faca cu viata lor. Singurul barbat din azil avea candva o viata si el, pe care si-a abandonat-o odata cu moartea sotiei.

Nu vreau, chiar refuz sa ma imaginez la 70 de ani. sau la 60..sau la 50...
O prietena mi-a zis ca ea nu mai vrea sa imbatraneaasca si la cei 21 de ani se plangea ca a inceput sa ii dispara fata de copil cu care obtinea mereu reduceri pe la magazine. Asta dupa ce eu i-am zis ca nu ma mai bucur ca vine ziua mea de la 18 ani, pt ca cel mai frica mi-e sa imbatranesc si mai ales ca o sa mor. Am fobia asta de cand ma stiu.
Dar cand o sa fiu buna de azil as vrea sa-mi amintesc cat de frumoasa a fost viata mea, sa-mi amintesc zambetele fiecarui prieten, si toate nebuniile pe care le-am facut. Si as mai vrea sa am inclestat pe fata zambetul acela pana la urechi pe care il aveam in fiecare dimineata cand nu ma trezeam singura.
Si as mai vrea..oaii..multe as mai vrea...
E prea pacat ca ne cheltuim viata pe bani, ca ne incruntam fruntile din prostii, ca ne-o petrecem urand sau doar visand.




Filmul de care vorbeam se cheama : How about you Productie: Anthony Byrne Anul: 2007